Despre....si nu numai!

Prin fire aveam toate datele pentru a nu ajunge avocat. Nu sunt o persoana matinala, apreciez trezitul la rasaritul soarelui drept scandalos. Cravata ma sufoca, costumul ma falsifica. Protoculul si procedurile cu aparenta de solemnitate imi starnesc ilaritate. Sunt alergic la surasul de complezenta, iar conversatia de "de salon" mi se pare, intelectualmente, o umilinta. Limbajul insipid de lemn imi devoreaza creativitatea si personalitatea. Cand e vorba de negocieri inclinatia mea naturala e fie sa cedez, fie sa fiu batos, anuland ireversibil procesul negociational. Pe de alta parte, daca ma infurii, ies cu usurinta din conversatia "diplomatica", pentru a deveni (prea) explicit, nu si isteric. Sufar de sincerism, sunt dubitativ, colocvial in exces, ironic si cinic. Pentru toate aceste neajunsuri, nu exista in alcatuirea mea decat o singura compensatie, sunt politicos irecuperabil.
Asa stand lucrurile am traversat primul an de avocatura ( al doilea a avut alt registru)  ca pe un amestec greu de digerat de asceza si speranta. Preeminenta a profesiei asupra persoanei, disciplina (stirba) autoimpusa, diminuare (alterare?) a propriei identitati, pe scurt un an de maxima infidelitate fata de mine. Cu putin noroc totusi, m-am obisnuit, putand deveni functional in parametrii acestia. A-ti gasi locul echivaleaza, in astfel de imprejurari cu asumarea unui context in care nu doar "darurile" tale sunt valorificate, ci si insuficientele, minusurile, neputintele tale.
Pentru a aduce in exercitiul curent al vietii avocatesti, oarecare prospetime, trebuie sa gasesti modalitatea de a relativiza regulile, fara a le suprima. A te comporta riguros, dar liber, a nu contraria, dar a-ti lua distanta fata de forme - iata o conduita tentanta intr-un domeniu care risca mereu sa reduca limbajul - verbal si non-verbal- la cod.

Pe de alta parte esti fortat sa intri in dialog cu persoane de calitate indoilenica si mai ales cu mitocani. Mitocani si toape ( sau mai cunoscuta pitipoanca), dar sa nu le confundam. Imi aduc aminte de un episod petrecut cu ceva timp in urma. Am fost delegat de sef sa ma duc sa discut cu un client. Intalnirea am acceptat-o cu inima larg deschisa, dat fiind faptul ca urma sa ne intalnim la un restaurant, ceea ce presupunea o masa tihnita ( o pauza de o ora in mijlocul unei zile de munca, nu e ceva de de ici de colo). Clientul dorea un divort si intamplarea a facut sa vina si cu sotia la negocieri.
La insistentele lor s-a comandat (pesemne fusesera placut impresionati alta data de alegere) un platou generos cu diferite tipuri de carne,sosuri narcotizante, garnituri cei drept mai saracacioase (eternele legume fierte din seria fasole verde, morcovi, cartofi sau mazare) si fructe (nu foarte variate, dar exotice raportate la meleagurile noastre, kiwi si portocale). Peste carnea de porc era turnat un sos monoton, brun, care avea defectul intre altele de a camufla rozurile provocataror amigue ale carnii. Cu toate ca nu urma sa degust ceva nou (previzibilitatea putand ucide uneori apetitul), priveam la bucatele de pe masa cu voluptatea si apetitul unui virgin - eram mai pe sleau nemancat.

Din pacate pentru mine, eu eram persoana care trebuia sa ofere consultanta in aceea zi, activitate ce mi-a redus considerabil comertul cu bucatele aburinde de pe masa. Si parca pentru a compensa lipsa mea de actiune in acesta privinta, cuplul se desfata fara nicio o jena, incurajandu-ma sa vorbesc cat mai mult. In final am ramas si cu stomacul neimpacat si cu gura racita. Clientul nostru stapanul nostru.
Si poate daca ar fi fost numai acest episod nefericit, nu as fi tinut sa ti-l mentionez, dar asa cum atentionam mai sus, mitocanul nu e tot una cu toapa. Se intelege ca despre ei doi este voba.

Toapa e o categorie formala. Tine mai curand de infatisare, decat de ambalaj. toapa "isi pune topi", adica abuzeaza de ornamentica si topaie, se misca strident si discontinuu, calcand conventiile nu din nonconformism, dar din proasta crestere. Toapa e carenta la nivelul bunului gust si al educatiei. Nu stie sa se poarte si nu stie ca nu stie sa se poarte. Insa poate fi salvata, printr-o pedagogie asiuda si rabdatoare. Exista o anumita candoare a toapei, o anumita naturalete a prezentei ei, care amuza mai mult decat irita.

Mitocanul este altceva: este un tip uman elaborat, coerent si stabil. In felul lui e ganditor, are filosofia  dumisale, are o teorie despre orice imprejuare. Cultiva sentinta, e un ideolog al lucrurilor transante, cumpara si citeste culegeri de maxime si cugetari si evident detinator de carti (proclama cu mandrie, specificand mai ales numarul cartilor). Mitocanul e un om serios, el are convingeri, principii, certitudini. ii place sa sa-ti impartaseasca din intelepciunea spre care l-a condus "scoala vietii". E prin definitie copt la minte, adult in toata firea: nu-l poti pacalii, n-ai ce sa-l inveti, nu mai are iluzii copilaresti.
Nu crede in lucruri care nu se vad, nu poate fi ametit cu baliverne si brasoave. Transcendenta lui e strict imediatul. Arareori, in momente de umezeala bahica, ce declasneaza lirismul si onirismul latent, admite ca "trebuie sa existe ceva...o forta" care a generat universul. Insa forta aceasta nu reprezinta decat o simpla problema de cunostere, nu obliga la nimic in plan existential. Evident merge la biserica, din dorinta de a-si disciplina familia, din simt civic si "patriotism"...
El nu este omul care sa se impiedice in criterii absolute, in coduri preexistente sau alte rigori adaugate realului. Are principii de moment si certitudini flexibile, oricand reformulabile, adaptate la necesitati ferme si suple deopotriva. Principiile reprezinta mai mult o chestiune de estetica decat una de etica. Citez "Principiile sunt bune - dar viata e altceva" - iata un solid principiu mitocanesc. Principiile si certitudinele sunt distincte de comportamentul sau, dar asta nu inseamna ca este schizofrenic. Este o fiinta armonioasa, un agregat bine sudat, egal cu el insusi, de la ghiul pana la idei, de la emotii pana la soseste...
Este deopotriva nesimtit si sentimental. Nesimtit pentru ca toate afectele ii sunt paralizate de instinctul animalic de supravietuire. Probabil singurele lui senzatii puternicie sunt - pe langa apetiturile ancestrale - sughitul, flatuatia (sub toate formele ei) si mancarimile de tot soiul. Dar cum spuneam este si sentimental, sub solemnitatea lui "matura" zace un suflet cald, duios cu sine ca o doina, intoxicat de propriai valoare si "omenie".
Este un om de si cu simtul onoarei. :"nu permite - ma intelegi", "nu e el omul care sa...", "nu se coboara...", e usor de ofensat, cere si isi acorda tot el cuvantul...

Aceasta experienta m-a impins la strigat..si cum spuneam mai sus...sunt politicos irecuperabil..nu am putut sa i-o spun in fata..asa ca am preferat sa faca haz de necaz si poate va ofer voua un zambet :)