1 MAI

"Fantezistii cu rahat" se muta de 1 MAI la mareeee (adancime) ...
Ne vedem in Vama Veche!

Cine ni se alatura ?

PASTE FERICIT!

Blogul "Fanteziilor cu rahat" va ureaza PASTE FERICIT !!!

Creativitatea limitata de societate? Sau dimpotriva ...

Recent stateam si ma gandeam la o chestie ...

“Societatea ne limiteaza creativitatea sau dimpotriva, o dezvolta ?”

Eu, personal, cred ca o limiteaza dar de multe ori o si dezvolta.

In acelasi timp mai sunt de parere ca daca nu societatea ne limiteaza creativitatea, atunci o fac unii oameni din ea, cu rea intentie, inconstienta, sau multe alte cauze ...

Voi ce spuneti  :-) ? 

A fi, sau a nu ...

Sper ca nu sunt singurul caruia i se pare cam dubios.

Cautam azi, ca tot omu’, sa vad si eu pe unde e politia sectorului 1, Bucuresti, si iata ce imi apare in cale:

“MARIREA PENISULUI 4-6 CM”.

Legatura, inca nu am reusit sa o vad.

Insa, tind sa cred ca noi, oamenii de rand, nu suntem singurii care au nevoie de o “marire” :-)  ...

Romania oare te mai iubesc?!

Si eu apartin Romaniei insa nu stiu cat de mandra is ca sunt nascuta aici.Weekendul trecut am fost si eu la un examen de engleza cu inca alti 200 si ceva de elevi de liceu. Eu si cu vreo 10 insi coonstituiam batranii de la examen. In fine, cat am stat la cozi pentru garderoba, intrat in sala respectiv buda, am ciulit urechile, de plictiseala, la discutiile celor sub 20 de ani. Ce batrana ma simt! Parca eu la 20 de ani ma gandeam la cum sa copiez la examenul ala, cum sa ma distrez mai mult, sa fac si eu bani de disco si sa-i invart pe ai mei pe degete: "Ca stii, imi trebuie cartea aia pentru curs, costa atat...! Stii am toate examenele luate"dupa care urma si intrebarea in toamna "Dar ce faci tu in toamna la facultate?", Ë, una, alta, ma duc la biblioteca!".
S-au schimbat lucrurile de acum 10 ani de cand am absolvit liceul, m-am schimbat si eu insa si cei dupa mine parca nu mai sunt adolescenti. Ei la 17-18 ani stiu sigur ce vor. Stiu ca vor sa dea la o facultate din care sa iesi un director eventual sa faci bani multi din anul 2-3 de facultate, dar cei mai multi dintre ei stiu ca in  Romania nu se mai poate! Si acum vine dezamagirea: daca peste 3000 de elevi de liceu cauta sa plece din tara inseamna ca e nasol.
Adica ei au pana in 18 ani, ai zice ca nu stiu ce e mai bine pentru ei...insa se pare ca ma insel!! Ei stiu mai bine decat multi altii de o seama cu mine si eventual mai mari ce vor!
Vor sa paraseasca tara asta de rahat!!? Imi vine sa plang, insa asta e adevarul.
Nenorocitii ne-au furat tara: ne omoara batranii, ne lasa fara spitale (si avem mare nevoie de ele ca suntem un popor bolnav de nervi), acum ne fura si VIITORUL adica tinerii acestia care in loc sa se gandeasca sa copieze la examene si sa se duca sa se distreze se grabesc sa plece cat mai repede.
Si  ce este mai trist ca eu, tu, noi cu totii ii lasam pe politicieni sa ne distruga  tara in continuare.
Imi pun intrebarea: in afara de faptul ca plaiurile mioritice sunt unice Oare ce imi mai poate oferi mie tara asta?
Oare te mai iubesc Romanie subreda si bolnava asa cum esti tu?!!!!

Voi... va mai iubiti tara natala???

Despre....si nu numai!

Prin fire aveam toate datele pentru a nu ajunge avocat. Nu sunt o persoana matinala, apreciez trezitul la rasaritul soarelui drept scandalos. Cravata ma sufoca, costumul ma falsifica. Protoculul si procedurile cu aparenta de solemnitate imi starnesc ilaritate. Sunt alergic la surasul de complezenta, iar conversatia de "de salon" mi se pare, intelectualmente, o umilinta. Limbajul insipid de lemn imi devoreaza creativitatea si personalitatea. Cand e vorba de negocieri inclinatia mea naturala e fie sa cedez, fie sa fiu batos, anuland ireversibil procesul negociational. Pe de alta parte, daca ma infurii, ies cu usurinta din conversatia "diplomatica", pentru a deveni (prea) explicit, nu si isteric. Sufar de sincerism, sunt dubitativ, colocvial in exces, ironic si cinic. Pentru toate aceste neajunsuri, nu exista in alcatuirea mea decat o singura compensatie, sunt politicos irecuperabil.
Asa stand lucrurile am traversat primul an de avocatura ( al doilea a avut alt registru)  ca pe un amestec greu de digerat de asceza si speranta. Preeminenta a profesiei asupra persoanei, disciplina (stirba) autoimpusa, diminuare (alterare?) a propriei identitati, pe scurt un an de maxima infidelitate fata de mine. Cu putin noroc totusi, m-am obisnuit, putand deveni functional in parametrii acestia. A-ti gasi locul echivaleaza, in astfel de imprejurari cu asumarea unui context in care nu doar "darurile" tale sunt valorificate, ci si insuficientele, minusurile, neputintele tale.
Pentru a aduce in exercitiul curent al vietii avocatesti, oarecare prospetime, trebuie sa gasesti modalitatea de a relativiza regulile, fara a le suprima. A te comporta riguros, dar liber, a nu contraria, dar a-ti lua distanta fata de forme - iata o conduita tentanta intr-un domeniu care risca mereu sa reduca limbajul - verbal si non-verbal- la cod.

Pe de alta parte esti fortat sa intri in dialog cu persoane de calitate indoilenica si mai ales cu mitocani. Mitocani si toape ( sau mai cunoscuta pitipoanca), dar sa nu le confundam. Imi aduc aminte de un episod petrecut cu ceva timp in urma. Am fost delegat de sef sa ma duc sa discut cu un client. Intalnirea am acceptat-o cu inima larg deschisa, dat fiind faptul ca urma sa ne intalnim la un restaurant, ceea ce presupunea o masa tihnita ( o pauza de o ora in mijlocul unei zile de munca, nu e ceva de de ici de colo). Clientul dorea un divort si intamplarea a facut sa vina si cu sotia la negocieri.
La insistentele lor s-a comandat (pesemne fusesera placut impresionati alta data de alegere) un platou generos cu diferite tipuri de carne,sosuri narcotizante, garnituri cei drept mai saracacioase (eternele legume fierte din seria fasole verde, morcovi, cartofi sau mazare) si fructe (nu foarte variate, dar exotice raportate la meleagurile noastre, kiwi si portocale). Peste carnea de porc era turnat un sos monoton, brun, care avea defectul intre altele de a camufla rozurile provocataror amigue ale carnii. Cu toate ca nu urma sa degust ceva nou (previzibilitatea putand ucide uneori apetitul), priveam la bucatele de pe masa cu voluptatea si apetitul unui virgin - eram mai pe sleau nemancat.

Din pacate pentru mine, eu eram persoana care trebuia sa ofere consultanta in aceea zi, activitate ce mi-a redus considerabil comertul cu bucatele aburinde de pe masa. Si parca pentru a compensa lipsa mea de actiune in acesta privinta, cuplul se desfata fara nicio o jena, incurajandu-ma sa vorbesc cat mai mult. In final am ramas si cu stomacul neimpacat si cu gura racita. Clientul nostru stapanul nostru.
Si poate daca ar fi fost numai acest episod nefericit, nu as fi tinut sa ti-l mentionez, dar asa cum atentionam mai sus, mitocanul nu e tot una cu toapa. Se intelege ca despre ei doi este voba.

Toapa e o categorie formala. Tine mai curand de infatisare, decat de ambalaj. toapa "isi pune topi", adica abuzeaza de ornamentica si topaie, se misca strident si discontinuu, calcand conventiile nu din nonconformism, dar din proasta crestere. Toapa e carenta la nivelul bunului gust si al educatiei. Nu stie sa se poarte si nu stie ca nu stie sa se poarte. Insa poate fi salvata, printr-o pedagogie asiuda si rabdatoare. Exista o anumita candoare a toapei, o anumita naturalete a prezentei ei, care amuza mai mult decat irita.

Mitocanul este altceva: este un tip uman elaborat, coerent si stabil. In felul lui e ganditor, are filosofia  dumisale, are o teorie despre orice imprejuare. Cultiva sentinta, e un ideolog al lucrurilor transante, cumpara si citeste culegeri de maxime si cugetari si evident detinator de carti (proclama cu mandrie, specificand mai ales numarul cartilor). Mitocanul e un om serios, el are convingeri, principii, certitudini. ii place sa sa-ti impartaseasca din intelepciunea spre care l-a condus "scoala vietii". E prin definitie copt la minte, adult in toata firea: nu-l poti pacalii, n-ai ce sa-l inveti, nu mai are iluzii copilaresti.
Nu crede in lucruri care nu se vad, nu poate fi ametit cu baliverne si brasoave. Transcendenta lui e strict imediatul. Arareori, in momente de umezeala bahica, ce declasneaza lirismul si onirismul latent, admite ca "trebuie sa existe ceva...o forta" care a generat universul. Insa forta aceasta nu reprezinta decat o simpla problema de cunostere, nu obliga la nimic in plan existential. Evident merge la biserica, din dorinta de a-si disciplina familia, din simt civic si "patriotism"...
El nu este omul care sa se impiedice in criterii absolute, in coduri preexistente sau alte rigori adaugate realului. Are principii de moment si certitudini flexibile, oricand reformulabile, adaptate la necesitati ferme si suple deopotriva. Principiile reprezinta mai mult o chestiune de estetica decat una de etica. Citez "Principiile sunt bune - dar viata e altceva" - iata un solid principiu mitocanesc. Principiile si certitudinele sunt distincte de comportamentul sau, dar asta nu inseamna ca este schizofrenic. Este o fiinta armonioasa, un agregat bine sudat, egal cu el insusi, de la ghiul pana la idei, de la emotii pana la soseste...
Este deopotriva nesimtit si sentimental. Nesimtit pentru ca toate afectele ii sunt paralizate de instinctul animalic de supravietuire. Probabil singurele lui senzatii puternicie sunt - pe langa apetiturile ancestrale - sughitul, flatuatia (sub toate formele ei) si mancarimile de tot soiul. Dar cum spuneam este si sentimental, sub solemnitatea lui "matura" zace un suflet cald, duios cu sine ca o doina, intoxicat de propriai valoare si "omenie".
Este un om de si cu simtul onoarei. :"nu permite - ma intelegi", "nu e el omul care sa...", "nu se coboara...", e usor de ofensat, cere si isi acorda tot el cuvantul...

Aceasta experienta m-a impins la strigat..si cum spuneam mai sus...sunt politicos irecuperabil..nu am putut sa i-o spun in fata..asa ca am preferat sa faca haz de necaz si poate va ofer voua un zambet :)